Capitolul întâi

„Să‑l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta,

din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău”

Porunca întâi:
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei în afară de mine, să nu‑ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.

442. Ce înseamnă afirmaţia lui Dumnezeu: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău” (Ex 20,2)?

Pentru cel credincios înseamnă să păzească şi să înfăptuiască cele trei virtuţi teologale şi să evite păcatele care li se opun. Credinţa crede în Dumnezeu şi respinge ceea ce îi este contrar, cum ar fi, de exemplu, îndoiala voluntară, necredinţa, erezia, apostazia, schisma. Speranţa aşteaptă cu încredere vederea fericită a lui Dumnezeu şi ajutorul său, evitând disperarea şi prezumţia. Dragostea îl iubeşte pe Dumnezeu mai presus de toate: aşadar trebuie respinse indiferenţa, nerecunoştinţa, lâncezeala, lenea sau indolenţa spirituală şi ura faţă de Dumnezeu, care se naşte din orgoliu.

443. Ce presupune cuvântul Domnului: „Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji” (Mt 4,10)?

Presupune: adorarea lui Dumnezeu ca stăpân peste tot ceea ce există; a‑i da cultul datorat în mod individual şi comunitar; a‑l ruga cu expresii de laudă, de mulţumire şi de implorare; a‑i oferi jertfe, mai ales cea spirituală a propriei vieţi, în unire cu jertfa desăvârşită a lui Cristos; a menţine promisiunile şi voturile făcute lui.

444. În ce mod realizează persoana dreptul propriu de a‑i aduce cult lui Dumnezeu în adevăr şi în libertate?

Fiecare om are dreptul şi obligaţia morală să caute adevărul, în special în ceea ce‑l priveşte pe Dumnezeu şi Biserica sa şi, o dată cunoscut, să‑l îmbrăţişeze şi să‑l păzească în mod fidel, aducând lui Dumnezeu un cult autentic. În acelaşi timp, demnitatea persoanei umane cere ca, în ceea ce priveşte religia, nimeni să nu fie forţat să acţioneze împotriva propriei conştiinţe, nici să nu fie împiedicat, în limitele juste ale ordinii publice, să acţioneze în conformitate cu ea, în privat sau în public, în mod individual sau în formă asociativă.

445. Ce interzice Dumnezeu atunci când porunceşte: „Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine” (Ex 20,2)?

Această poruncă interzice:
politeismul şi idolatria, care divinizează o creatură, puterea, banul, ba chiar şi pe diavol;
superstiţia, care este o deviere a cultului datorat adevăratului Dumnezeu şi care se exprimă şi în diferitele forme de divinaţie, magie, vrăjitorie şi spiritism;
impietatea care se exprimă în ispitirea lui Dumnezeu prin cuvinte sau fapte; în sacrilegiu, care profanează persoane sau lucruri sacre mai ales Euharistia; în simonie, care este voinţa de a cumpăra sau a vinde realităţi spirituale;
ateismul, care respinge existenţa lui Dumnezeu, întemeindu‑se adesea pe o falsă concepţie a autonomiei umane;
agnosticismul, pentru care nu se poate şti nimic despre Dumnezeu şi care cuprinde indiferentismul şi ateismul practic.

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!