Sf.Atanasie cel Mare al Alexandriei (n. cca. 295 - d. 2 mai 373, Alexandria, Egipt) a fost un episcop creștin din secolul al IV-lea cu un rol de seamă în combaterea arianismului. Este venerat ca sfânt în Biserica Romano-Catolică, în Biserica Ortodoxă, în Biserica greco-catolică și în Biserica Coptă.
Atanasie sau Atanasiu s-a născut în anul 295, la Alexandria, Egipt, din părinți cu o stare socială bună, dar despre care nu se știe dacă erau creștini sau păgâni. A urmat școlile bisericești din Alexandria, unde a primit o educație creștină, dar a frecventat și școlile grecești de filozofie, dobândind o educație clasică. La vârsta de 17 ani, în anul 312, este făcut citeț, iar în anul 319 diacon. La scurt timp după aceasta este învestit în funcția de secretar al patriarhului Alexandru, pe care îl însoțește la Primul conciliu de la Niceea din 325.
Patriarhul de atunci, Alexandru, a prezis că Atanasie va deține la un moment dat o funcție înaltă. Până la 20 de ani, Atanasie a scris un tratat intitulat "Despre întrupare", susținând și explicând că Isus Cristos s-a născut Dumnezeu și om. În jurul anului 319, când Atanasie a fost diacon, un preot pe nume Arie de Alexandria, un preot ieșit chiar din sânul Bisericii din Alexandria, a început să învețe că a fost un timp înainte ca Dumnezeu Tatăl să-l creeze pe Fiul în care Fiul nu a existat.
Atanasie a răspuns că această creare a Fiului din Tatăl, sau crearea Logosului, a fost o relație eternă între ei, nu un eveniment ce a avut loc în timp. Așa a început lupta creștinismului împotriva ereziei ariene. Atanasie a luptat toată viața lui împotriva arianismului. Ca diacon, l-a însoțit pe Alexandru al Alexandriei la primul Sinod din Niceea, în anul 325, unde s-a formulat simbolul credinței din Niceea și a fost condamnat Arie și adepții lui. Biserica coptă are o tradiție potrivit căreia Atanasie a fost principalul autor al simbolului de credință de la Niceea și de aceea a fost numit apărătorul credinței.
Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!