Declarație privind libertatea religioasă
DIGNITATIS HUMANAE

PAUL, EPISCOP,
SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,
ÎMPREUNĂ CU PĂRINȚII SFÂNTULUI CONCILIU
SPRE AMINTIRE PERPETUĂ
7 decembrie 1965

Dreptul persoanei și al comunităților la libertatea socială și civilă în materie de religie

Introducere

1 În zilele noastre oamenii devin tot mai conștienți de DEMNITATEA PERSOANEI UMANE[1] și crește numărul acelora care cer ca oamenii, în activitatea lor, să aibă opinie proprie și libertate responsabilă și să le poată folosi, nu constrânși, ci călăuziți de conștiința datoriei. De asemenea, ei cer o delimitare juridică a puterii publice pentru ca sfera dreptei libertăți a persoanei și a asociațiilor să nu fie prea îngust circumscrisă. Această exigență a libertății în societatea umană se referă mai ales la bunurile spiritului uman, în primul rând, la cele care privesc libera exercitare a religiei în societate. Analizând cu atenție aceste aspirații ale sufletelor și propunându-și să declare în ce măsură sunt conforme cu adevărul și cu dreptatea, Conciliul cercetează tradiția sacră și învățătura Bisericii din care scoate lucruri noi, pururi în armonie cu cele vechi.

De aceea, Conciliul afirmă, în primul rând, că Dumnezeu însuși a făcut cunoscută neamului omenesc calea pe care oamenii, slujindu-i lui, pot ajunge la mântuire și la fericire în Cristos. Noi credem că această unică religie adevărată este cea a Bisericii Catolice și apostolice, căreia Domnul Isus i-a încredințat misiunea de a o răspândi la toți oamenii, spunând apostolilor: „Mergeți și învățați toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și învățându-i să păzească toate câte vi le-am poruncit”(Mt 28,19-20). Pe de altă parte, toți oamenii au obligația să caute adevărul, mai ales în privința lui Dumnezeu și a Bisericii sale și, o dată cunoscut, să-l îmbrățișeze și să-l păstreze.

În același timp, sfântul Conciliu afirmă că aceste îndatoriri se referă la conștiința omului și o obligă, și că adevărul nu se impune decât prin forța adevărului însuși care pătrunde mințile lin dar cu putere. Și pentru că libertatea religioasă pe care oamenii o pretind în împlinirea îndatoririi de a aduce cult lui Dumnezeu se referă la imunitatea față de orice constrângere în societatea civilă, ea lasă neatinsă doctrina tradițională catolică despre îndatorirea morală a oamenilor și a societăților față de religia adevărată și față de Biserica unică a lui Cristos. Pe lângă aceasta, vorbind despre libertatea religioasă, Conciliul intenționează să dezvolte învățătura supremilor pontifi mai recenți cu privire la drepturile inviolabile ale persoanei umane precum și la ordinea juridică a societății.

Haruri si binecuvantari tututror cititorilor!