Sfântul Bonaventura (Giovanni Fidanza) (n. 1218, Bagnoregio, Toscana, Italia, d. 15 iulie 1274, Lyon, Franța) a fost cardinal, filozof, teolog, învățător (doctor) al Bisericii, sfânt.S-a născut în jurul anului 1221 la Bagnoregio, în apropiere de Viterbo, în Toscana, primind, la botez, numele de Giovanni. Grav bolnav în copilărie, se spune că ar fi fost vindecat de Sfântul Francisc de Assisi, care i-ar fi dat și numele de Bonaventura.În afara numelor părinților (Giovanni di Fidanza și Maria Ritela) nu se știe foarte mult despre familia sa. Este de asemenea un episod obscur și motivul schimbării numelui său din Ioan di Fidanza în Bonaventura, explicațiile date pe parcursul timpului dovedindu-se mai degrabă legende.
În 1235 intră ca student al Universității din Paris, la Facultatea de Arte Liberale, apoi în 1243 devine magister in artibus. În același an se înscrie la Facultatea de Teologie unde preda cel pe care Bonaventura îl va numi „părinte și profesor”, Alexandru din Hales, intrând și în Ordinul minoriților (Franciscan), ordin care deținea una din catedrele Facultății de Teologie din Paris (cealaltă aparținând dominicanilor).
În 1248 primește licența în teologie, devenind astfel Magister regens, ocupând catedra în locul lui Alexandru din Hales. A continuat să lucreze la facultate și începând cu 1250 scrie opera sa cea mai întinsă, Comentariul la Cartea Sentințelor lui Petru Lombardul.Între 1254 și 1255 a existat o întrerupere a activității universitare a celor două ordine datorită scandalului izbucnit între profesori și călugări. Mai întâi, Papa Inocențiu al IV-lea anulează dreptul dominicanilor și franciscanilor de a preda, apoi Papa Alexandru al IV-lea revine asupra deciziei dar polemica este redeschisă de către Guillaume de Saint Amour, prin lucrarea sa Despre pericolele vremurilor noi (1256), în care acuză cele două ordine de îndepărtare de la doctrina creștină și de cultivare excesivă a științelor.
Bonaventura va răspunde cu un tratat intitulat De perfectiones evangelicae („Despre desăvârșirile evanghelice”) și, probabil în același an, va scrie Despre reducerea artelor la teologie. În urma unei intervenții diplomatice a lui Albert cel Mare la curia papală, cele două ordine vor primi din nou dreptul de a preda la Universitatea din Paris, Bonaventura și Toma de Aquino fiind desemnați nominal să ocupe cele două catedre de teologie. Astfel încât, după un an de amânare, cei doi acceptă în 1257 numirea papală.
otuși, după primirea titlului de doctor, Bonaventura se va retrage din Universitate și va alege o viață dedicată întăririi ordinului Franciscan (fusese numit și Ministru general al ordinului) care trecea printr-o criză internă. Ordinul era deja fracționat în două „partide” numite Spirituales și Relaxti. Prima facțiune insista asupra respectării în literă a regulamentului ordinului, mai ales a regulii sărăciei, fiind însă influențată de ideile lui Gioacchino da Fiore din așa-numita Evangelium aeternum care proclama iminenta coborâre a Sfântului Spirit ce avea să înlocuiască legea lui Cristos. A doua facțiune voia să introducă anumite inovații în regulamentul ordinului. Bonaventura va lovi în ambele tabere, acuzându-i pe primii de erezie iar celorlalți oferindu-le o versiune „oficială” a Constituției ordinului precum și o biografie a sfântului Francisc de Assisi (Legenda Maior), scrisă de Bonaventura, care avea să le înlocuiască pe toate celelalte aflate în circulație (și care au fost distruse în 1266).
Bonaventura va călători între diferite mănăstiri în calitate de conducător al ordinului. Discipolii săi parizieni, însă, vor continua să se implice direct în polemica universitară. Bonaventura va încerca să ducă mai departe tradiția spirituală augustiniană și cea a Sfântului Anselm de Canterbury, compunând tratatul Itinerarium mentis in Deum („Itinerariul minții în Dumnezeu”, 1259). Va scrie și o biografie a Sfântului Francisc de Assisi, numită Leggenda maior (1260), care va deveni versiunea oficială a ordinului Franciscan.
Printr-o serie de conferințe intitulate Despre cele zece precepte (1267) și Despre cele șapte daruri ale Sfântului Spirit (1268) se va implica personal în cearta pariziană, combătând ideea unității intelectului, a eternității lumii și a determinismului astral. Conferințele sale nu vor viza numai pe Siger de Brabant ci și pe Toma de Aquino și pe Albert cel Mare, prin respingerea idealului de recuperare a tradiției peripatetice. Cele două serii de conferințe, alături de tratatele Despre unitatea intelectului împotriva averroiștilor (al Sfântului Toma) și Despre cincisprezece probleme (al lui Albert cel Mare) se vor afla la originea listei condamnărilor episcopului Tempier din 1270.
În 1273 Bonaventura se implică din nou în polemicile universitare prin rostirea unor Comentarii la Hexameron, după care este creat cardinal.Papa Grigore al X-lea i-a încredințat pregătirea listei de probleme și organizarea Conciliului de la Lyon, la care se dorea reunificarea Bisericilor de Răsărit și de Apus. De asemenea, la același conciliu, Bonaventura este însărcinat să discute cu reprezentanții Constantinopolului pentru a obține de la aceștia abjurarea actului schismatic. I se datorează, spun unii istorici, faptul că bizantinii au acceptat reunificarea din 1274.
Între timp părăsește conducerea ordinului (în mai 1274), grav bolnav, iar în luna iulie a aceluiași an moare, la numai câteva luni după Toma de Aquino. A fost înmormântat la Lyon și canonizat în 1482 de către Papa Sixtus al IV-lea, întârzierea datorându-se disensiunilor din sânul ordinului, care au continuat după moartea sa. Condamnarea din 1277 va oferi satisfacție Franciscanilor prin introducerea, pe listă, și a câtorva propoziții tomiste.
Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!
