10.11.2020 - Biserica Catolică și misiunea ei în lume!

 

 

286. Ce tip de cult se datorează sacramentului Euharistiei?

Se datorează cultul de latrie, adică de adoraţie, rezervat numai lui Dumnezeu atât în timpul celebrării euharistice, cât şi în afara ei. De fapt, Biserica păstrează cu cea mai mare atenţie ostiile consacrate, le duce la bolnavi şi la alte persoane care nu pot participa la sfânta Liturghie, le prezintă pentru adoraţia solemnă a credincioşilor, le poartă în procesiune şi invită la vizitarea şi adoraţia frecventă a Preasfântului Sacrament păstrat în tabernacol.

 

 

287. Pentru ce este Euharistia ospăţ pascal?

Euharistia este ospăţ pascal deoarece Cristos, realizând în mod sacramental Paştele său, ne dăruieşte Trupul său şi Sângele său, oferite ca hrană şi băutură, şi ne uneşte cu el şi între noi în jertfa sa.

 

 

288. Ce semnifică altarul?

Altarul este simbolul lui Cristos însuşi, prezent ca victimă de jertfă (altar‑jertfa crucii) şi ca aliment ceresc ce ni se dăruieşte (altar‑masă euharistică).

 

 

289. Când obligă Biserica să se participe la sfânta Liturghie?

Biserica îi obligă pe credincioşi să participe la sfânta Liturghie în fiecare duminică şi în sărbătorile de poruncă şi recomandă să se participe la ea şi în celelalte zile.

 

 

290. Când trebuie să se primească sfânta Împărtăşanie?

Biserica recomandă credincioşilor care participă la sfânta Liturghie să primească şi sfânta Împărtăşanie având dispoziţiile cuvenite, stabilind obligaţia de a primi sfânta Împărtăşanie cel puţin la Paşte.

 

 

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!

_Inapoi







Copyright © Casa Sf Ana | Email: casasfantaana@gmail.com | Adresa: Casa Sf. Ana; Strada Principala; Nr.97; Sat. Scheia; Com. Al. I. Cuza; Judetul Iasi. Cod 707007