2. Abordarea prin recurgerea la tradițiile iudaice de interpretare

Vechiul Testament și-a dobândit forma finală în iudaismul ultimelor patru sau cinci secole care au precedat era creștină. Acest iudaism a fost și mediul de origine al Noului Testament și al Bisericii născânde. Numeroase studii de istorie iudaică antică și în special cercetările suscitate de descoperirile de la Qumran au scos în evidență complexitatea lumii iudaice, în pământul lui Israel și în diaspora, pe tot parcursul acestei perioade.

Aceasta este lumea în care a început interpretarea Scripturii. Una din cele mai vechi mărturii ale interpretării iudaice a Bibliei este traducerea greacă a Septuagintei. Targumurile aramaice constituie o altă mărturie a aceluiași efort, care s-a continuat până în zilele noastre, acumulând o sumă considerabilă de procedee savante pentru păstrarea textului Vechiului Testament și pentru explicarea sensului textelor biblice. În toate timpurile, cei mai buni exegeți creștini, începând cu Origene și sfântul Ieronim, au căutat să tragă foloase din erudiția biblică iudaică pentru o înțelegere mai bună a Scripturii. Numeroși exegeți moderni urmează acest exemplu.

Tradițiile iudaice antice permit în mod deosebit cunoașterea mai bună a Septuagintei, Biblia iudaică, devenită apoi prima parte a Bibliei creștine, cel puțin în primele patru secole ale Bisericii și în Orient până în zilele noastre. Literatura iudaică extra-canonică, numită apocrifă sau intertestamentară, abundentă și diversificată, este o sursă importantă pentru interpretarea Noului Testament.

Procedeele variate de exegeză practicate de iudaismul de diferite tendințe se regăsesc chiar în Vechiul Testament, de exemplu în Cronici în raport cu Cărțile Regilor, și în Noul Testament, de exemplu în unele raționamente scripturare ale sfântului Paul. Diversitatea formelor (parabole, alegorii, antologii și centones, recitiri, peșer, apropieri între texte îndepărtate, psalmi și imnuri, viziuni, revelații și vise, compoziții sapiențiale) este comună Vechiului și Noului Testament ca și literaturii din toate mediile iudaice, înainte și după timpul lui Isus. Targumurile și Midrașurile reprezintă omiletica și interpretarea biblică a unor largi sectoare ale iudaismului din primele secole.

Numeroși exegeți ai Vechiului Testament caută și în comentatorii, gramaticii și lexicografii iudei medievali și mai recenți lumini pentru înțelegerea pasajelor obscure sau a cuvintelor rare și unice. Mai des decât odinioară, apar astăzi în discuția exegetică referințe la aceste lucrări iudaice. Bogăția erudiției iudaice puse în serviciul Bibliei, începând de la originile ei în antichitate și până în zilele noastre, este un ajutor de valoare primordială pentru exegeza celor două Testamente, cu condiția, totuși, de a fi folosită cu bună credință. Iudaismul antic era de o mare diversitate. Forma farisaică, care apoi a prevalat în rabinism, nu era singura.

Textele iudaice antice se eșalonează pe mai multe secole; este importantă situarea lor din punct de vedere cronologic înainte de a face comparații. În primul rând, cadrul de ansamblu al comunităților iudaice și creștine este fundamental diferit: de partea iudaică, în forme foarte variate, este vorba de o religie care definește un popor și o practică de viață plecând de la o scriere revelată și de la o tradiție orală, în timp ce de partea creștină, credința în Domnul Isus, mort, înviat și de acum înainte viu, Mesia și Fiu al lui Dumnezeu, este cea care încheagă o comunitate. Aceste două puncte de plecare creează, pentru interpretarea Scripturii, două contexte care, în ciuda multor; contacte și similitudini, sunt în mod radical diferite.

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!