Porunca a treia:
Adu‑ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului
450. De ce Dumnezeu „a binecuvântat ziua de odihnă şi a sfinţit‑o” (Ex 20,11)?
Pentru că în ziua de odihnă se comemorează odihna lui Dumnezeu în ziua a şaptea a creaţiei, precum şi eliberarea Israelului din sclavia Egiptului şi a alianţei pe care Dumnezeu a încheiat‑o cu poporul său.
451. Cum se comportă Isus faţă de ziua de sâmbătă?
Isus recunoaşte sfinţenia zilei de sâmbătă şi, cu autoritatea sa divină, îi dă o interpretare autentică: „Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă” (Mc 2,27).
452. Pentru ce motive, pentru creştini, sâmbăta a fost înlocuită de duminică?
Pentru că duminica este ziua învierii lui Cristos. Ca „prima zi a săptămânii” (Mc 16,2), ea aminteşte de prima creaţie; ca „ziua a opta”, care urmează după sâmbătă, semnifică noua creaţie, inaugurată cu învierea lui Cristos. Astfel, a devenit, pentru creştini, prima din toate zilele şi din toate sărbătorile: ziua Domnului, în care el, cu Paştele său, duce la împlinire adevărul spiritual al sâmbetei ebraice şi vesteşte odihna veşnică a omului în Dumnezeu.
453. Cum se sfinţeşte duminica?
Creştinii sfinţesc duminica şi celelalte sărbători de poruncă participând la Euharistia Domnului şi abţinându‑se şi de la acele activităţi care îi împiedică să dea cult lui Dumnezeu şi tulbură bucuria proprie a zilei Domnului sau odihna necesară a minţii şi a trupului. Sunt permise activităţile legate de necesităţile familiare sau de servicii de mare utilitate socială, cu condiţia să nu creeze obişnuinţe care prejudiciază sfinţirea duminicii, viaţa de familie şi sănătatea.
454. Pentru ce este important ca duminica să fie recunoscută legal ca zi de sărbătoare?
Pentru ca tuturor să le fie dată posibilitatea reală de a se bucura de odihnă suficientă şi de timp liber care să le permită să se îngrijească de viaţa religioasă, familială, culturală şi socială; de a dispune de un timp propice pentru meditaţie, reflecţie, tăcere şi studiu; de a se dedica faptelor de binefacere, îndeosebi în favoarea bolnavilor şi a bătrânilor.
Haruri si binecuvantari tutror cititorilor!