3. Abordări psihologice și psihanalitice

Psihologia și teologia nu au încetat niciodată să fie în dialog una cu cealaltă. Extinderea modernă a cercetărilor psihologice la studiul structurilor dinamice ale inconștientului a suscitat noi încercări de interpretare a textelor antice, și deci și a Bibliei. Lucrări întregi au fost consacrate interpretării psihanalitice a textelor biblice. Au urmat discuții aprinse: în ce măsură și în ce condiții cercetările psihologice și psihanalitice pot contribui la o înțelegere mai profundă a Sfintei Scripturi?

Studiile de psihologie și de psihanaliză aduc exegezei biblice o îmbogățire, căci, datorită lor, textele Bibliei pot fi înțelese mai bine ca experiențe de viață și reguli de comportament. Religia, se știe, este întotdeauna într-o situație de dezbatere cu inconștientul. Ea participă, într-o foarte mare măsură, la corecta orientare a pulsiunilor umane. Etapele pe care critica istorică le parcurge metodic au nevoie să fie completate de un studiu al diferitelor nivele ale realității exprimate în texte. Psihologia și psihanaliza se străduiesc să avanseze în această direcție. Ele deschid calea unei înțelegeri pluridimensionale a Scripturii, și ajută la decodarea limbajului uman al Revelației.

Psihologia și, în alt mod, psihanaliza au adus îndeosebi o nouă înțelegere a simbolului. Limbajul simbolic permite exprimarea unor zone ale experienței religioase care nu sunt accesibile raționamentului pur conceptual, dar au o valoare pentru problema adevărului. De aceea, un studiu interdisciplinar desfășurat în comun de către exegeți și psihologi sau psihanaliști prezintă avantaje sigure, întemeiate obiectiv și confirmate în pastorală.

Pot fi citate numeroase exemple care arată necesitatea unui efort comun al exegeților și psihologilor: pentru clarificarea sensului riturilor din cult, al jertfelor, al interdicțiilor, pentru explicarea limbajului în imagini al Bibliei, a dimensiunii metaforice a relatărilor minunilor, a resorturilor dramatice ale viziunilor și audițiilor apocaliptice. Nu este vorba numai de descrierea limbajului simbolic al Bibliei, ci de sesizarea funcției lui de revelare și de interpelare: realitatea «numinoasă» a lui Dumnezeu intră astfel în contact cu omul.

Dialogul între exegeză și psihologie sau psihanaliză, în vederea unei mai bune înțelegeri a Bibliei, trebuie evident să fie critic și să respecte frontierele fiecărei discipline. În orice caz, o psihologie sau o psihanaliză care ar fi atee, s-ar pune în incapacitatea de a da seama de datele credinței. Utile pentru precizarea întinderii responsabilității umane, psihologia și psihanaliza nu trebuie să elimine realitatea păcatului și a mântuirii. De altfel, trebuie evitată confuzia între religiozitatea spontană și revelația biblică sau atentarea la caracterul istoric al mesajului Bibliei, care îi asigură o valoare de eveniment unic.

Să remarcăm, în plus, că nu se poate vorbi de «exegeza psihanalitică» ca și cum nu ar exista decât una singură. Există, în realitate, provenind din diferite domenii ale psihologiei și din diferite școli, o multitudine de cunoștințe capabile să aducă lumini utile interpretării umane și teologice a Bibliei. Absolutizarea unei poziții sau a alteia a uneia dintre școli nu favorizează rodnicia efortului comun, ci mai degrabă îi dăunează.

Științele umane nu se reduc la sociologie, la antropologia culturală și la psihologie. Și alte discipline pot fi utile interpretării Bibliei. În toate aceste domenii, trebuie respectate competențele și recunoscut faptul că se întâmplă rar ca una și aceeași persoană să fie în același timp calificată în exegeză și într-una din științele umane.

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!