Libertatea Bisericii

13. Printre lucrurile care privesc binele Bisericii și chiar binele cetății pământești și care trebuie păstrate mereu și pretutindeni și apărate de orice încălcare, cel mai important este, de bună seamă, ca Biserica să se bucure de atâta libertate de acțiune câtă e cerută de grija pentru mântuirea oamenilor.

Într-adevăr, este sacră această libertate cu care Fiul unul-născut al lui Dumnezeu a înzestrat Biserica dobândită cu sângele său. Ea este în așa fel proprie Bisericii, încât cei care o combat lucrează împotriva voinței lui Dumnezeu. Libertatea Bisericii este un principiu fundamental în relațiile dintre Biserică, pe de o parte, și puterile publice precum și întreaga ordine civilă, pe de altă parte.

În societatea umană și în fața oricărei puteri publice Biserica își revendică libertatea în calitatea sa de autoritate spirituală, întemeiată de Cristos Domnul, care are din poruncă divină obligația de a merge în lumea întreagă și de a propovădui evanghelia la toată făptura. Biserica își revendică, de asemenea, libertatea în calitate de societate de oameni care au dreptul să trăiască în societatea civilă după normele credinței creștine.

Acolo unde principiul libertății religioase nu este numai proclamat în cuvinte și întărit de legi, ci este cu sinceritate transpus în practică, acolo Biserica se bucură în sfârșit de condițiile de drept și de fapt ale independenței necesare pentru îndeplinirea misiunii divine, independență pe care autoritățile bisericești au revendicat-o din ce în ce mai insistent în societate.

 În același timp, creștinii, ca și ceilalți oameni, se bucură de dreptul civil de a nu fi împiedicați să trăiască după conștiința proprie. Așadar, libertatea Bisericii este în concordanță cu acea libertate religioasă care trebuie recunoscută ca un drept pentru toți oamenii și toate comunitățile și trebuie reglementată prin organizarea juridică.

Haruri și binecuvântări tuturor cititorilor!