Abordarea liberaționistă

Teologia eliberării este un fenomen complex, care nu trebuie simplificat pe nedrept. Ca mișcare teologică se consolidează la începutul anilor 1970. Punctul său de plecare, pe lângă împrejurările economice, sociale și politice ale țărilor din America latină, se află în două mari evenimente bisericești: Conciliul Vatican II, cu voința sa declarată de aggiornamento și de orientare a muncii pastorale a Bisericii spre nevoile lumii actuale, și cea de a II-a Conferință generală a episcopatului Americii latine de la Medellin, din 1968, care a aplicat învățăturile Conciliului la nevoile Americii latine. Mișcarea s-a răspândit și în alte părți ale lumii (Africa, Asia, populația de culoare din Statele Unite).

Este greu să discernem dacă există «o» teologie a eliberării și să-i definim metoda. E greu și să se determine adecvat modul ei de a citi Biblia pentru a-i indica apoi contribuțiile și limitele. Se poate spune că ea nu adoptă o metodă specială. Ci, plecând de la puncte de vedere socio-culturale și politice proprii, practică o lectură biblică orientată în funcție de nevoile poporului, care caută în Biblie hrană pentru credința și viața lui.

În locul mulțumirii cu o interpretare obiectivantă, care se concentrează asupra a ceea ce spune textul situat în contextul său de origine, se caută o lectură care se naște din situația trăită de popor. Dacă acesta trăiește în împrejurări de oprimare, trebuie să se recurgă la Biblie pentru a căuta în ea hrana capabilă să-l susțină în luptele și speranțele lui. Realitatea prezentă nu trebuie ignorată, ci dimpotrivă, înfruntată, pentru a o clarifica în lumina Cuvântului. Din această lumină va proveni practica creștină autentică, tinzând la transformarea societății cu ajutorul dreptății și iubirii. În credință, Scriptura se transformă în factor de dinamism al eliberării integrale.

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!