23.05. 2021 - Luna Mai cu Fecioara Maria și misiunea ei în lume!

 

Rugăciune la Fecioara Maria pentru luna mai în timp de pandemie
«Sub ocrotirea ta căutăm adăpost, Sfântă Maică a lui Dumnezeu!

În actuala situaţie dramatică, plină de suferinţe şi de angoase care cuprind întreaga lume, la Tine alergăm, Maica lui Dumnezeu şi Maica noastră, căutând adăpost sub ocrotirea ta!O, Fecioară Marie, îndreaptă-ţi ochii milostivi spre noi în această pandemie de coronavirus şi mângâie-i pe cei care se simt pierduţi şi plâng pentru moartea celor dragi, îngropaţi uneori într-un mod care răneşte sufletul. Sprijină-i pe cei în suferinţă pentru persoanele bolnave cărora nu le pot fi alături, pentru a preveni contagierea. Insuflă încredere celor îngrijoraţi pentru viitorul nesigur şi pentru consecinţele asupra economiei şi a muncii.

 

 

Maica Domnului şi Maica noastră imploră pentru noi de la Dumnezeu, Tatăl milostivirii, sfârşitul acestei grele încercări şi revenirea unui orizont de speranţă şi de pace. Ca la nunta din Cana, mijloceşte pentru noi la Fiul tău divin, rugându-l să mângâie familiile bolnavilor şi ale victimelor şi să le deschidă inimile spre încredere.

 

 

Ocroteşte-i pe medici, pe asistenţii medicali, pe lucrătorii sanitari, pe voluntarii care, în această perioadă de urgenţă medicală, îşi pun vieţile în pericol pentru a salva alte vieţi. Însoţeşte efortul lor eroic şi dăruieşte-le forţă, bunătate şi sănătate.Fii alături de cei care-i asistă pe bolnavi zi şi noapte şi de preoţii care, cu grijă pastorală şi angajare evanghelică, încearcă să-i ajute şi să-i sprijine pe toţi.Sfântă Fecioară luminează minţile bărbaţilor şi femeilor de ştiinţă, astfel încât să găsească soluţiile necesare învingerii acestui virus.

 

 

Asistă-i pe responsabilii naţiunilor, astfel încât să acţioneze cu înţelepciune, solicitudine şi generozitate, ajutându-i pe cei cărora le lipseşte strictul necesar vieţii, planificând soluţii sociale şi economice orientate către viitor şi cu spirit de solidaritate.Preacurată Fecioară Marie mişcă conştiinţele astfel încât imensele sume de bani folosite pentru creşterea şi perfecţionarea armamentelor să fie destinate, în schimb, promovării studiilor adecvate pentru a preveni în viitor asemenea catastrofe.

 

 

Maică preaiubită fă să crească în lume sentimentul apartenenţei la o singură mare familie, având conştiinţa legăturii care ne uneşte pe toţi, astfel încât – cu spirit fratern şi solidar – să venim în ajutorul atâtor situaţii de sărăcie şi mizerie. Încurajează stăruinţa în credinţă, perseverenţa în slujire  şi constanţa în rugăciune.

 

 

O, Marie, Mângâietoarea celor îndureraţi, îmbrăţişează-i pe toţi copiii tăi suferinzi şi mijloceşte intervenţia lui Dumnezeu cu braţul său atotputernic pentru a ne elibera de această epidemie cumplită, astfel încât viaţa să-şi poată relua cursul normal.Ne încredinţăm Ţie, care străluceşti pe calea noastră ca semn de mântuire şi speranţă, o milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Marie! Amin.»

 

 

Harurri si binecuvantari tuturor cititorilor!

 

_Inapoi







Copyright © Casa Sf Ana | Email: casasfantaana@gmail.com | Adresa: Casa Sf. Ana; Strada Principala; Nr.97; Sat. Scheia; Com. Al. I. Cuza; Judetul Iasi. Cod 707007