Interpretarea Bibliei în Biserică Comisia Biblică Pontificală

Prefață la documentul Comisiei biblice

Prima parte :Studiul Bibliei trebuie să fie sufletul teologiei; aceasta o spune Conciliul Vatican II (DV, 24), reluând o expresie a Papei Leon al XIII-lea. Acest studiu nu este niciodată încheiat; fiecare epocă trebuie să încerce din nou, în felul său, să înțeleagă Cărțile Sfinte. În istoria interpretării, utilizarea metodei istorico-critice a marcat începutul unei ere noi. Mulțumită acestei metode, s-au ivit noi posibilități de înțelegere a textului biblic în sensul lui originar.

 Ca tot ce este omenesc, această metodă, pe lângă posibilitățile sale pozitive, comportă și anumite riscuri. Căutarea sensului originar poate duce la exilarea Cuvântului în trecut, astfel încât răsunetul lui în prezent să nu mai fie perceput. Se poate ajunge astfel la a nu mai considera ca reală decât dimensiunea umană a Cuvântului; adevăratul autor, Dumnezeu, scapă posibilităților unei metode care a fost elaborată în vederea înțelegerii realităților umane. Aplicarea la Biblie a unei metode «profane» era în mod necesar discutabilă.

Tot ceea ce ajută la o cunoaștere mai bună a adevărului și la disciplinarea ideilor personale aduce teologiei o contribuție valabilă. În acest sens, era corect ca metoda istorico-critică să fie acceptată în munca teologică. Însă tot ceea ce ne îngustează orizontul și ne împiedică să ne îndreptăm privirea și auzul dincolo de ceea ce este numai uman trebuie respins, pentru a menține deschiderea. De aceea, apariția metodei istorico-critice a suscitat imediat o dezbatere despre utilitatea ei și corecta ei configurație, dezbatere care încă nu s-a încheiat, din nici un punct de vedere.

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!