578. Care este originea rugăciunii Tatăl nostru?
Isus ne‑a învăţat această rugăciune creştină de neînlocuit, Tatăl nostru, într‑o zi în care un discipol, văzându‑l că se roagă, i‑a cerut: „Învaţă‑ne să ne rugăm” (Lc 11,1). Tradiţia liturgică a Bisericii a folosit mereu textul după sfântul Matei (6,9‑13).
„Rezumatul întregii evanghelii”
579. Care este locul rugăciunii Tatăl nostru în Scripturi?
Tatăl nostru este „rezumatul întregii evanghelii” (Tertullian), „rugăciunea cea mai desăvârşită” (Sfântul Toma de Aquino). Situat în centrul predicii de pe munte (Mt 5–7), reia sub formă de rugăciune conţinutul esenţial al evangheliei.
580. De ce este numită „Rugăciunea Domnului”?
Tatăl nostru este numită „Rugăciune domnească”, adică „Rugăciunea Domnului”, pentru că ne‑a fost învăţată de însuşi Domnul Isus.
581. Ce loc ocupă Tatăl nostru în rugăciunea Bisericii?
Rugăciune a Bisericii prin excelenţă, Tatăl nostru este „încredinţat” la Botez pentru a manifesta noua naştere la viaţa divină a fiilor lui Dumnezeu. Euharistia îi revelează sensul deplin, deoarece cererile sale, întemeindu‑se pe misterul mântuirii realizat deja, vor fi pe deplin ascultate la venirea Domnului. Tatăl nostru este parte integrantă a Liturgiei orelor.
„Tatăl nostru, care eşti în ceruri”
582. De ce putem „îndrăzni să ne apropiem cu încredere deplină” de Tatăl?
Pentru că Isus, Răscumpărătorul nostru, ne introduce în faţa chipului Tatălui, iar Duhul său face din noi fii. Astfel putem să‑l rugăm pe Tatăl nostru cu încredere simplă şi filială, cu siguranţă plină de bucurie şi cu îndrăzneală smerită, având certitudinea că suntem iubiţi şi ascultaţi.
583. Cum este posibil să‑l invocăm pe Dumnezeu ca „Tată”?
Putem să‑l invocăm pe „Tatăl” pentru că Fiul lui Dumnezeu făcut om ni l‑a revelat şi Duhul său ni‑l face cunoscut. Invocarea Tatălui ne face să intrăm în misterul său cu o uimire mereu nouă şi trezeşte în noi dorinţa unui comportament filial. Spunând rugăciunea Domnului devenim conştienţi că suntem fii ai Tatălui în Fiul.
584. De ce spunem Tatăl nostru?
„Nostru” exprimă o relaţie cu totul nouă faţă de Dumnezeu. Atunci când îl rugăm pe Tatăl, îl adorăm şi îl preamărim împreună cu Fiul şi cu Duhul. În Cristos suntem poporul „său”, iar el este Dumnezeul „nostru” de acum şi pentru veşnicie. Într‑adevăr, spunem Tatăl „nostru” pentru că Biserica lui Cristos este comuniunea unei multitudini de fraţi care au „o singură inimă şi un singur suflet” (Fap 4,32).
Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!
