2. ABORDAREA FEMINISTĂ (a doua parte)

În privința scrierilor neotestamentare, obiectul studiului, în definitiv, nu este concepția despre femeie exprimată în Noul Testament, ci reconstituirea istorică a celor două situații diferite ale femeii în secolul I, cea care era obișnuită în societatea iudaică și greco-romană și cea inovatoare, instituită în mișcarea lui Isus și în Bisericile pauline, unde s-ar fi format «o comunitate de ucenici ai lui Isus, toți egali». Unul din punctele de sprijin invocate pentru întemeierea acestei viziuni asupra lucrurilor este textul din Gal 3,28. Obiectivul este redescoperirea pentru prezent a istoriei uitate a rolului femeii în Biserica de la începuturi.

Sunt numeroase contribuțiile pozitive care provin din exegeza feministă. În acest fel femeile au luat parte mai activ la cercetarea exegetică. Ele au reușit, adesea mai bine decât bărbații, să perceapă prezența, semnificația și rolul femeii în Biblie, în istoria originilor creștine și în Biserică. Orizontul cultural modern, datorită atenției sale mai mari față de demnitatea femeii și față de rolul acesteia în societate și în Biserică, face să fie adresate textului biblic întrebări noi, ocazii de noi descoperiri. Sensibilitatea feminină duce la dezvăluirea și corectarea anumitor interpretări curente, care erau tendențioase și vizau justificarea dominației bărbatului asupra femeii.

În ceea ce privește Vechiul Testament, mai multe studii s-au străduit să ajungă la o înțelegere mai bună a imaginii lui Dumnezeu. Dumnezeul Bibliei nu este proiecția unei mentalități patriarhale. El este Tată, însă este și un Dumnezeu cu afecțiune și iubire maternă.

În măsura în care exegeza feministă se întemeiază pe idei preconcepute, se expune riscului de a interpreta textele biblice în mod tendențios și deci contestabil. Pentru a-și dovedi tezele, ea trebuie adesea, în lipsă de ceva mai bun, să recurgă la argumente ex silentio. Acestea, se știe, sunt în general îndoielnice; ele nu pot fi niciodată suficiente pentru stabilirea solidă a unei concluzii. Pe de altă parte, tentativa de a reconstitui, pornind de la indicii fugare descoperite în texte, o situație istorică pe care chiar aceste texte se presupune că vor să o ascundă, nu corespunde unei munci de exegeză propriu-zisă, pentru că duce la respingerea conținutului textelor inspirate pentru a le prefera o construcție ipotetică diferită.

Exegeza feministă ridică adesea problema puterii în Biserică, ceea ce constituie, după cum se știe, obiect de discuție și chiar de confruntare. În acest domeniu, exegeza feministă nu va putea fi utilă Bisericii decât în măsura în care nu va cădea în capcanele pe care le denunță și nu va pierde din vedere învățătura evanghelică despre putere ca slujire, învățătură adresată de Isus tuturor ucenicilor săi, bărbați și femei.

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!