INTRODUCERE
Interpretarea textelor biblice continuă să trezească în zilele noastre un interes viu și provoacă discuții importante. Acestea au căpătat în ultimii ani și dimensiuni noi. Dată fiind importanța fundamentală a Bibliei pentru credința creștină, pentru viața Bisericii și pentru relațiile creștinilor cu credincioșii celorlalte religii, Comisia biblică pontificală a fost solicitată, să se exprime cu privire la acest subiect.
PROBLEMATICA ACTUALĂ
1 . Problema interpretării Bibliei nu este o invenție modernă, așa cum s-ar dori uneori să se creadă. Biblia însăși arată că interpretarea ei prezintă dificultăți. Alături de texte limpezi, cuprinde pasaje obscure. Citind unele oracole ale lui Ieremia, Daniel se întreba îndelung în privința sensului lor (Dan. 9,2). După Faptele Apostolilor, un etiopian din secolul I se afla în aceeași situație în privința unui fragment din cartea lui Isaia (Is. 53,7-8) și recunoștea că are nevoie de un interpret (Fapte 8,30-35).
A doua Scrisoare a lui Petru afirmă că «nici o profeție a Scripturii nu se tâlcuiește după înțelegerea fiecăruia» (2 Pt. 1,20) și observă, pe de altă parte, că în scrisorile apostolului Paul «sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor» (2 Pt 3,16).
Problema este deci veche, dar s-a accentuat o dată cu scurgerea timpului: de acum înainte, pentru regăsirea faptelor și afirmațiilor despre care vorbește Biblia, cititorii trebuie să se raporteze cu circa douăzeci sau treizeci de secole în urmă, ceea ce nu poate să nu determine apariția unor dificultăți. Pe de altă parte, problemele de interpretare au devenit mai complexe în vremurile moderne, datorită progreselor realizate de către științele umane.
Au fost puse la punct metode științifice pentru studierea textelor antichității. În ce măsură aceste metode pot fi considerate potrivite pentru interpretarea Sfintei Scripturi? La această întrebare, mult timp prudența pastorală a Bisericii a răspuns în mod foarte reticent, deoarece metodele, în ciuda elementelor lor pozitive, erau adeseori legate de opțiuni opuse credinței creștine.
Însă s-a produs o evoluție pozitivă, marcată de o întreagă serie de documente pontificale, de la Enciclica Providentissimus a lui Leon al XIII-lea (18 noiembrie 1893), până la Enciclica Divino afflante Spiritu a lui Pius al XII-lea (30 septembrie 1943), și a fost confirmată de declarația Sancta Mater Ecclesia (21 aprilie 1964) a Comisiei biblice pontificale și mai ales de Constituția dogmatică Dei Verbum a Conciliului Vatican II (18 noiembrie 1965).
Haruri si binecuvantari tuturor cittorilor!