27.04. 2021 - Biserica Catolică și misiunea ei în lume!

 

 

F. LECTURA FUNDAMENTALISTĂ prima parte 

Lectura fundamentalistă pleacă de la principiul că Biblia, fiind Cuvânt al lui Dumnezeul inspirat și ferit de eroare trebuie să fie citită și interpretată literalmente în toate detaliile ei. Însă prin «interpretare literală» ea înțelege o interpretare primară, literalistă, adică excluzând orice efort de înțelegere a Bibliei care să țină cont de creșterea istorică și de dezvoltarea ei. Ea se opune deci utilizării metodei istorico-critice, ca și oricărei alte metode științifice pentru Interpretarea Scripturii.

 

 

Lectura fundamentalistă și-a avut originea, în epoca Reformei, într-o preocupare pentru fidelitate față de sensul literal al Scripturii. După secolul Luminilor, ea s-a prezentat, în protestantism, ca o apărare împotriva exegezei liberale. Termenul «fundamentalist» se leagă direct de Congresul biblic american care s-a ținut la Niagara, în Statul New York, în 1895. Exegeții protestanți conservatori au definit aici «cinci puncte ale fundamentalismului»: ineranța verbală a Scripturii, divinitatea lui Cristos, nașterea sa din fecioară, doctrina ispășirii prin substituire și învierea trupurilor la a doua venire a lui Cristos.

 

 

În timp ce lectura fundamentalistă a Bibliei se răspândea în alte părți ale lumii, dădea naștere la alte specii de lectură, și ele „literaliste”, în Europa, Asia, Africa și America de Sud. Acest gen de lectură găsește din ce în ce mai mulți aderenți, în cursul ultimei părți a secolului XX, în grupări religioase și secte, ca și printre catolici.

 

 

Cu toate că fundamentalismul are dreptate să insiste asupra inspirației divine a Bibliei, asupra ineranței Cuvântului lui Dumnezeu și asupra celorlalte adevăruri biblice cuprinse în cele cinci puncte fundamentale, modul său de a prezenta aceste adevăruri se înrădăcinează într-o ideologie care nu este biblică, orice ar spune reprezentanții săi. Căci ea pretinde o adeziune fără rezerve față de atitudini doctrinare rigide și impune ca unică sursă de învățătură în privința vieții creștine și a mântuirii, o lectură a Bibliei care refuză orice punere de întrebări și orice cercetare critică.

 

 

Problema de bază a acestei lecturi fundamentaliste este că, refuzând să țină seama de caracterul istoric al revelației biblice, ea devine incapabilă de a accepta pe deplin adevărul întrupării însuși. Fundamentalismul evită relația strânsă între divin și uman în relațiile cu Dumnezeu. El refuză să admită că Cuvântul lui Dumnezeu inspirat a fost exprimat în limbaj uman și că a fost redactat, sub inspirație divină, de către autori umani ale căror capacități și resurse erau limitate. Din acest motiv, el tinde să trateze textul biblic ca și cum ar fi fost dictat cuvânt cu cuvânt de către Duhul Sfânt și nu reușește să recunoască faptul că Cuvântul lui Dumnezeu a fost formulat într-un limbaj și o frazeologie condiționate de o epocă sau alta.

 

 

 El nu acordă nici o atenție formelor literare și modurilor omenești de a gândi prezente în textele biblice, dintre care multe sunt rodul unei elaborări care s-a extins pe perioade lungi de timp și sunt marcate de situații istorice foarte diferite.De asemenea, fundamentalismul insistă în mod exagerat asupra ineranței detaliilor în textele biblice, în special în materie de fapte istorice sau de pretinse adevăruri științifice. Adesea istoricizează ceea ce nu avea pretenția istoricității, deoarece consideră drept istoric tot ceea ce este relatat sau povestit cu ajutorul verbelor la timpul trecut, fără a da atenția necesară posibilității unui sens simbolic sau figurativ.

 

 

Fundamentalismul are adesea tendința să ignore sau să nege problemele pe care textul biblic le comportă în formularea lui ebraică, aramaică sau greacă. Adesea el este strâns legat de o anumită traducere, antică sau modernă. De asemenea, omite să ia în considerare «recitirile» anumitor pasaje chiar în cadrul Bibliei.

 

 

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!

 

 

_Inapoi







Copyright © Casa Sf Ana | Email: casasfantaana@gmail.com | Adresa: Casa Sf. Ana; Strada Principala; Nr.97; Sat. Scheia; Com. Al. I. Cuza; Judetul Iasi. Cod 707007