365. De ce omul are dreptul la exercitarea libertăţii?
Dreptul la exercitarea libertăţii este propriu oricărui om, deoarece este inseparabil de demnitatea sa de persoană umană. Prin urmare, acest drept trebuie respectat mereu, îndeosebi în domeniul moral şi religios, şi trebuie să fie recunoscut şi ocrotit din punct de vedere civil în limitele binelui comun şi al ordinii publice juste.
366. Cum se încadrează libertatea umană în ordinea mântuirii?
Libertatea noastră este slăbită din cauza primului păcat. Slăbirea este şi mai agravată de păcatele succesive. Însă Cristos „pentru libertate ne‑a eliberat” (Gal 5,1). Cu harul său, Duhul Sfânt ne conduce la libertatea spirituală, pentru a ne face colaboratorii săi liberi în Biserică şi în lume.
367. Care sunt izvoarele moralităţii actelor umane?
Moralitatea actelor umane depinde de trei izvoare: de obiectul ales, adică un bine adevărat sau aparent; de intenţia subiectului care acţionează, adică de scopul pentru care el îndeplineşte acţiunea; de circumstanţele acţiunii, incluse fiind şi consecinţele.
368. Când este actul uman bun din punct de vedere moral?
Actul uman este bun din punct de vedere moral atunci când presupune în acelaşi timp bunătatea obiectului, a scopului şi a circumstanţelor. Obiectul ales poate, de unul singur, să vicieze o întreagă acţiune, chiar dacă intenţia este bună. Nu este permis a comite răul pentru ca să derive un bine. Un scop rău poate să corupă acţiunea, chiar dacă obiectul său este bun în sine. În schimb, un scop bun nu face bun un comportament care din cauza obiectului său este rău, deoarece scopul nu justifică mijloacele. Circumstanţele pot atenua sau mări responsabilitatea celui care acţionează, însă nu pot să modifice calitatea morală a actelor, nu fac niciodată bună o acţiune care este rea în sine.
369. Există acte care sunt mereu nepermise?
Există acte a căror alegere este întotdeauna nepermisă din cauza obiectului lor (de exemplu, înjurătura, omuciderea, adulterul). Alegerea lor presupune o dezordine a voinţei, adică un rău moral care nu poate fi justificat prin recurgerea la binele care ar putea eventual să derive.
Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!