480. Ce cere Domnul de la fiecare persoană în ceea ce priveşte pacea?

Domnul, care proclamă „fericiţi făcătorii de pace” (Mt 5,9), cere pacea inimii şi denunţă imoralitatea mâniei, care este dorinţa de răzbunare pentru răul primit, şi a urii, care duce la a dori răul pentru aproapele. Aceste atitudini, dacă sunt voluntare şi acceptate în ce priveşte lucrurile de mare importanţă, sunt păcate grave împotriva dragostei.

481. Ce este pacea în lume?

Pacea în lume, care este cerută pentru respectarea şi dezvoltarea vieţii umane, nu este o simplă absenţă a războiului sau echilibrul forţelor contrastante, ci este „liniştea ordinii” (Sfântul Augustin), „rodul dreptăţii” (Is 32,17) şi efectul dragostei. Pacea pământească este imagine şi rod al păcii lui Cristos.

482. Ce anume cere pacea în lume?

Ea recere împărţirea egală şi ocrotirea bunurilor persoanelor, comunicarea liberă între fiinţele umane, respectarea demnităţii persoanelor şi popoarelor, practicarea asiduă a dreptăţii şi a fraternităţii.

483. Când este permisă din punct de vedere moral folosirea forţei militare?

Folosirea forţei militare este justificată din punct de vedere moral de prezenţa simultană a următoarelor condiţii: certitudinea că a fost cauzată o daună de durată, gravă şi sigură; ineficacitatea oricărei alternative paşnice; condiţii de succes bine întemeiate; grija de a nu cauza rele mai grave, ţinând cont de puterea pe care o au astăzi mijloacele de distrugere.

484. În caz de ameninţare de război, cui îi revine evaluarea riguroasă a acestor condiţii?

Ea revine aprecierii prudente a guvernanţilor, cărora le revine şi dreptul de a impune cetăţenilor obligaţia apărării naţionale, rămânând neatins dreptul personal la obiecţie de conştiinţă, care trebuie realizată prin altă formă de slujire adusă comunităţii umane.

485. În caz de război, ce cere legea morală?

Legea morală rămâne mereu valabilă, chiar şi în caz de război. Ea cere să fie trataţi în mod uman necombatanţii, soldaţii răniţi şi prizonierii. Acţiunile contrare în mod deliberat dreptului naţiunilor şi dispoziţiile care le impun sunt crime; o ascultare oarbă nu este suficientă pentru a scuza pe cei care li se supun. Trebuie condamnate distrugerile în masă ca şi exterminarea unui popor sau a unei minorităţi etnice, care sunt păcate foarte grave: există obligaţie din punct de vedere moral de a se opune ordinelor celui care le comandă.

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!