Perspective moderne

Constatând distanța culturală între lumea secolului întâi și cea a secolului douăzeci, și preocupat să obțină ca realitatea despre care tratează Scriptura să vorbească omului contemporan, Bultmann a insistat pe precomprehensiunea necesară oricărei comprehensiuni și a elaborat teoria interpretării existențiale a scrierilor Noului Testament. Sprijinindu-se pe gândirea lui Heidegger, el afirmă că exegeza unui text biblic nu este posibilă fără elemente presupuse care dirijează comprehensiunea. Precomprehensiunea («Vor-verständnis») este întemeiată pe o relație vitală («Lebensverhältnis») a interpretului cu lucrul despre care vorbește textul. Pentru evitarea subiectivismului, este necesar totuși ca precomprehensiunea să se lase aprofundată și îmbogățită, sau chiar modificată și corectată, de către cele despre care vorbește textul.

Punându-și problema conceptualității juste care să definească modul de a pune întrebările plecând de la care textele Scripturii pot fi înțelese de omul de astăzi, Bultmann pretinde că găsește răspunsul în analitica existențială a lui Heidegger. Existențialurile heideggeriene ar avea dimensiuni universale și ar oferi structurile și conceptele cele mai potrivite pentru înțelegerea existenței umane revelate în mesajul Noului Testament.

Gadamer subliniază de asemenea distanța istorică între text și interpretul lui. El reia și dezvoltă teoria cercului hermeneutic. Anticipările și preconcepțiile care ne marchează comprehensiunea provin din tradiția care ne poartă. Aceasta constă dintr-un ansamblu de date istorice și culturale care constituie contextul nostru vital, orizontul nostru de comprehensiune. Interpretul trebuie să intre în dialog cu realitatea despre care este vorba în text. Comprehensiunea se realizează în fuziunea orizonturilor diferite al textului și al cititorului lui («Horizontverschmelzung»). Ea nu este posibilă decât dacă există o apartenență («Zugehörig-keit»), adică o afinitate fundamentală între interpret și obiectul său. Hermeneutica este un proces dialectic: comprehensiunea unui text este întotdeauna o mai largă înțelegere de sine.

Din gândirea hermeneutică a lui Ricoeur vom reține în primul rând scoaterea în relief a funcției de distanțare ca prealabil necesară unei juste însușiri a textului. O primă distanță există între text și autorul lui, fiindcă, o dată produs, textul dobândește o anumită autonomie față de autor; el începe o cale a sensului. O altă distanță există între text și cititorii lui succesivi; aceștia trebuie să respecte lumea textului în alteritatea ei. Metodele de analiză literară și istorică sunt deci necesare interpretării. Totuși, sensul unui text nu poate fi dat pe deplin decât dacă este actualizat în trăirea cititorilor care și-l însușesc.

 Plecând de la situația lor, aceștia sunt deci chemați să desprindă semnificații noi pe linia sensului fundamental indicat de text. Cunoașterea biblică nu trebuie să se limiteze la limbaj; ea caută să ajungă la realitatea despre care vorbește textul. Limbajul religios al Bibliei este un limbaj simbolic care „dă de gândit”, un limbaj ale cărui bogății de sens se descoperă neîncetat, un limbaj ale cărui bogății de sens se descoperă neîncetat, un limbaj care vizează o realitatea transcendentă și care, în același timp, trezește persoana umană la dimensiunea profundă a ființei sale.

Hharuri si binecuvantari tuturor cititorilor!