30.11. 2020 - Biserica Catolică și misiunea ei în lume!

 

 

376. Conştiinţa morală poate da judecăţi eronate?

Persoana trebuie să asculte întotdeauna de judecata sigură a propriei conştiinţe, însă poate da şi judecăţi eronate, din motive care nu sunt întotdeauna lipsite de vinovăţia personală. Însă nu se poate imputa persoanei răul făcut din ignoranţă involuntară, chiar dacă el rămâne din punct de vedere obiectiv un rău. Deci este necesară strădania pentru a corecta conştiinţa morală de erorile sale.

 

 

Virtuţile

377. Ce este virtutea?

Virtutea este o dispoziţie obişnuită şi fermă de a face binele. „Scopul unei vieţi virtuoase constă în a deveni asemenea lui Dumnezeu” (Sfântul Grigore de Nyssa). Există virtuţi umane şi virtuţi teologale.

 

 

378. Ce sunt virtuţile umane?

Virtuţile umane sunt perfecţiuni obişnuite şi stabile ale inteligenţei şi voinţei, care reglementează actele noastre, ordonează pasiunile şi îndreaptă conduita noastră în conformitate cu raţiunea şi cu credinţa. Obţinute şi întărite prin intermediul actelor bune din punct de vedere moral şi repetate, sunt purificate şi înălţate de harul divin.

 

 

379. Care sunt principalele virtuţi umane?

Sunt virtuţile denumite cardinale, care le grupează pe toate celelalte şi care constituie bazele vieţii virtuoase. Ele sunt: prudenţa, dreptatea, tăria şi cumpătarea.

 

 

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!

_Inapoi







Copyright © Casa Sf Ana | Email: casasfantaana@gmail.com | Adresa: Casa Sf. Ana; Strada Principala; Nr.97; Sat. Scheia; Com. Al. I. Cuza; Judetul Iasi. Cod 707007