Apostolul Petru, martirizat la Roma

Intre secolele III-V are loc procesul de afirmare a principilor fundamentale ale autorității papale și nașterea instituției pontificale, favorizând ideea succesiunii apostolice, conform căreia Apostolul Petru, martirizat la Roma, a primit “cheile împărăției” și privilegiul de a crea o ecclesia de la Isus.

Doctrina Sfântului Petru era recunoscută în mediile romane, însă papalitatea nu era justificată în termeni juridici. În secolul III, episcopi ca Stefanus si Calixtus au emis pretenția primatului episcopal de la Roma.

În 325 se desfășoară Conciliul de la Niceea prin care erau recunoscute cele patru episcopate și patriarhate de la Roma, Alexandria, Antiohia și Ierusalim. În 375 papa Damascus I a ridicat episcopia de la Roma la rangul de Scaun Apostolic.

În anul 382 papa Damascus I a convocat conciliul de la Roma, prin care se susținea că Biserica Romană nu era creată prin decret sinodal ca Biserica de la Constantinopol, ci creată de cei doi apostolic, Petru și Pavel, papa găsindu-și justificarea istorică a primatului său și că biserica de la Constantinopol își datoria poziția ca al doilea centru creștin.

Siricius, episcopul Romei, a emis Decretalia Constituta, fundamentând primatul episcopilor de la Roma. Rufinus de Aquileia a tradus un document descoperit într-un manuscris grecesc din secolul II, prin care se făcea conexiunea dintre Sfântul Petru și episcopii romani ca succesori ai săi.

Autorul documentului respective ar fi copiat în acel manuscris o scrisoare trimisă de Papa Clement I Sfântului Iacob, aflat la Ierusalim, prin care îl informa că ultima dorință a lui Petru era convocarea comunității creștine din Roma, căreia i se adresa susținând ca îi încredințeaza lui Clement puterea de a lega și dezlega păcatele, astfel, aspectele juridice au fost întărite.

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!