Catehismul Bisericii Catolice
Introducere :
1. La 11 octombrie 1992, papa Ioan Paul al II‑lea a încredinţat credincioşilor din lumea întreagă Catehismul Bisericii Catolice, prezentându‑l ca „text de referinţă pentru o cateheză reînnoită la izvoarele vii ale credinţei”. La treizeci de ani de la deschiderea Conciliului al II‑lea din Vatican (1962‑1965), se ducea astfel la împlinire fericita dorinţă exprimată în anul 1985 de Adunarea Extraordinară a Sinodului Episcopilor de a fi compus un catehism al întregii învăţături catolice atât pentru credinţă cât şi pentru morală.
După cinci ani, la 15 august 1997, promulgând editio typica a Catechismus Catholicae Ecclesiae, suveranul pontif confirma finalitatea fundamentală a operei: „Să fie ca o expunere completă şi integrală a învăţăturii catolice, care să permită tuturor să cunoască ceea ce însăşi Biserica mărturiseşte, celebrează, trăieşte şi se roagă în viaţa sa zilnică”.
2. Pentru o mai bună valorificare a Catehismului şi pentru a veni în întâmpinarea unei cereri care a reieşit la Congresul Catehetic Internaţional, din anul 2002, Ioan Paul al II‑lea instituia, în anul 2003, o comisie specială, prezidată de cardinalul Joseph Ratzinger, prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, cu misiunea de a elabora un Compendiu al Catehismului Bisericii Catolice, care să conţină o formulare mai concisă a aceloraşi conţinuturi ale credinţei. După doi ani de lucru, a fost pregătit un proiect al Compendiului, care a fost trimis pentru consultare cardinalilor şi preşedinţilor conferinţelor episcopale. În ansamblul său, proiectul a avut o evaluare pozitivă din partea majorităţii absolute a celor care au răspuns. De aceea, comisia a procedat la revizuirea proiectului amintit mai sus şi, ţinând cont de propunerile de îmbunătăţire care au venit, a pregătit textul final al operei.
3. Trei sunt caracteristicile principale ale Compendiului: dependenţa strânsă de Catehismul Bisericii Catolice; genul dialogat; folosirea imaginilor în cateheză.Înainte de toate, Compendiul nu este o operă de sine stătătoare şi nu vrea în nici un fel să ia locul Catehismului Bisericii Catolice: mai degrabă face încontinuu trimitere la el atât prin indicarea exactă a numerelor de referinţă, cât şi prin folosirea continuă a structurii, a dezvoltării şi a conţinuturilor sale. În afară de aceasta, Compendiul vrea să trezească un interes reînnoit şi o nouă fervoare faţă de Catehism, care, cu înţelepciunea sa expozitivă şi cu uncţiunea sa spirituală, rămâne în continuare textul de bază al catehezei ecleziale astăzi.
Asemenea Catehismului, şi Compendiul se împarte în patru părţi, corespunzând legilor fundamentale ale vieţii în Cristos.
Prima parte, intitulată „Profesiunea de credinţă”, conţine o sinteză potrivită a lex credendi, adică a credinţei mărturisite de Biserica Catolică, luată din Simbolul apostolic, ilustrat cu Simbolul niceno‑constantinopolitan, a cărui proclamare constantă în adunările creştine menţine vie amintirea principalelor adevăruri ale credinţei.
Partea a doua, intitulată „Celebrarea misterului creştin”, prezintă elementele esenţiale ale lex celebrandi. Într‑adevăr, vestirea evangheliei îşi află răspunsul privilegiat în viaţa sacramentală. În ea, credincioşii experimentează şi mărturisesc, în fiecare moment al existenţei lor, eficacitatea mântuitoare a misterului pascal, prin care Cristos a împlinit opera răscumpărării noastre.
Partea a treia, intitulată „Viaţa în Cristos”, aminteşte de lex vivendi, adică angajarea pe care o au cei botezaţi de a manifesta, în comportamentul lor şi în alegerile lor etice, fidelitatea faţă de credinţa mărturisită şi celebrată. Într‑adevăr, creştinii sunt chemaţi de Domnul Isus să îndeplinească fapte care se potrivesc demnităţii lor de fii ai Tatălui în dragostea Duhului Sfânt.
Partea a patra, intitulată „Rugăciunea creştină”, oferă o sinteză a lex orandi, adică a vieţii de rugăciune. După exemplul lui Isus, modelul perfect al celui care se roagă, şi creştinul este chemat la dialogul cu Dumnezeu în rugăciune, a cărei expresie privilegiată este rugăciunea Tatăl nostru, rugăciunea pe care ne‑a învăţat‑o însuşi Isus.
4. A doua caracteristică a Compendiului este forma sa dialogată, care reia un vechi gen literar catehetic, compus din întrebări şi răspunsuri. Este vorba de a propune din nou un dialog ideal între învăţător şi discipol, printr‑o serie insistentă de întrebări, care îl implică pe cititor invitându‑l să continue în descoperirea aspectelor mereu noi ale adevărurilor credinţei sale. Genul dialogat contribuie şi la o însemnată scurtare a textului, reducându‑l la esenţial. Acest lucru ar putea favoriza asimilarea şi eventuala memorare a conţinuturilor.
5. A treia caracteristică este dată de prezenţa câtorva imagini, care ritmează împărţirea Compendiului. Ele provin din patrimoniul foarte bogat al iconografiei creştine. Învăţăm din tradiţia conciliară seculară că şi imaginea este predică evanghelică. Artiştii din toate timpurile au oferit contemplaţiei şi uimirii credincioşilor faptele mai importante ale misterului mântuirii, prezentându‑le în strălucirea culorii şi în perfecţiunea frumuseţii. Acesta este un indiciu al modului în care astăzi, în civilizaţia imaginii, mai mult ca oricând imaginea sacră poate să exprime mult mai mult chiar decât cuvântul, din moment ce este deosebit de eficace dinamismul său de comunicare şi de transmitere a mesajului evanghelic.
6. La patruzeci de ani de la încheierea Conciliului al II‑lea din Vatican şi în Anul Euharistiei, Compendiul poate să reprezinte un ajutor ulterior pentru a satisface atât foamea de adevăr a credincioşilor de toate vârstele şi condiţiile, cât şi nevoia celor cărora, fără a fi credincioşi, le este sete de adevăr şi de dreptate. Publicarea sa va avea loc în solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, coloane ale Bisericii Universale şi evanghelizatori exemplari ai evangheliei în lumea antică. Aceşti apostoli au văzut ceea ce au predicat şi au mărturisit adevărul lui Cristos până la martiriu. Să‑i imităm în elanul lor misionar şi să‑l rugăm pe Domnul ca Biserica să urmeze mereu învăţătura apostolilor, de la care a primit prima vestire fericită a credinţei.
20 martie 2005, Duminica Floriilor
Card. Joseph Ratzinger, preşedintele Comisiei speciale
IOAN PAUL AL II‑LEA, Constituţia apostolică Fidei depositum, 11 octombrie 1992.
IOAN PAUL AL II‑LEA, Scrisoarea apostolică Laetamur magnopere, 15 august 1997.
