Capitolul al doilea

Dumnezeu vine în întâmpinarea omului

6. Ce revelează Dumnezeu omului?

În bunătatea şi înţelepciunea sa, Dumnezeu se revelează omului. Prin evenimente şi cuvinte se revelează pe sine însuşi şi planul său de bunăvoinţă pe care l‑a prestabilit din veşnicie în Cristos în favoarea omenirii. Acest plan constă în a‑i face părtaşi pe toţi oamenii, prin harul Duhului Sfânt, de viaţa divină, ca fii adoptivi în unicul său Fiu.

7. Care sunt primele etape ale revelaţiei lui Dumnezeu?

Încă de la început, Dumnezeu se manifestă primilor părinţi, Adam şi Eva, şi îi invită la o comuniune intimă cu el. După căderea lor, nu întrerupe revelaţia sa şi promite mântuirea pentru toată descendenţa lor. După potop, încheie cu Noe o alianţă între el şi toate fiinţele vii.

8. Care sunt etapele succesive ale revelaţiei lui Dumnezeu?

Dumnezeu îl alege pe Abraham chemându‑l afară din ţara sa pentru a face din el „tatăl unei mulţimi de popoare” (Gen 17,5) şi promiţându‑i că va binecuvânta în el „toate naţiunile pământului” (Gen 12,3). Urmaşii lui Abraham vor fi depozitarii promisiunilor făcute patriarhilor. Dumnezeu formează Israelul ca poporul său ales, salvându‑l din sclavia Egiptului, încheie cu el alianţa de la Sinai şi, prin Moise, îi dă Legea sa. Profeţii vestesc o răscumpărare radicală a poporului şi o mântuire, care va include toate naţiunile într‑o alianţă nouă şi veşnică. Din poporul lui Israel, din neamul regelui David se va naşte Mesia: Isus.

9. Care este etapa deplină şi definitivă a revelaţiei lui Dumnezeu?

Este cea realizată în Cuvântul său întrupat, Isus Cristos, mijlocitor şi plinătate a revelaţiei. El, fiind Fiul unul‑născut al lui Dumnezeu făcut om, este Cuvântul perfect şi definitiv al Tatălui. Prin trimiterea Fiului şi darul Duhului, revelaţia este de acum împlinită pe deplin, chiar dacă în cursul secolelor credinţa Bisericii va trebui să aprofundeze treptat toată însemnătatea ei.

„De vreme ce ni l‑a dat pe Fiul său, care este Cuvântul său unic şi definitiv, Dumnezeu ne‑a spus totul deodată în acest Cuvânt al său şi nu mai are nimic de spus” (Sfântul Ioan al Crucii).

10. Ce valoare au revelaţiile particulare?

Deşi nu aparţin depozitului credinţei, ele pot să ajute la trăirea credinţei, cu condiţia să menţină orientarea lor strictă spre Cristos. Magisteriul Bisericii, căruia îi revine discernământul asupra acestor revelaţii particulare, nu poate deci să le accepte pe acelea care pretind.

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!