„Isus Cristos s‑a zămislit de la Duhul Sfânt, s‑a născut din Maria Fecioară”
85. De ce s‑a făcut om Fiul lui Dumnezeu?
Fiul lui Dumnezeu s‑a întrupat în sânul Fecioarei Maria prin lucrarea Duhului Sfânt, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, adică: pentru a ne reconcilia pe noi, păcătoşii, cu Dumnezeu; pentru a ne face cunoscută iubirea sa infinită; pentru a fi modelul nostru de sfinţenie; pentru a ne face „părtaşi de natura divină” (2Pt 1,4).
86. Ce înseamnă cuvântul „întrupare”?
Biserica numeşte „întrupare” misterul unirii admirabile a naturii divine şi a naturii umane în unica persoană divină a Cuvântului. Pentru a realiza mântuirea noastră, Fiul lui Dumnezeu s‑a făcut „trup” (In 1,14), devenind cu adevărat om. Credinţa în întrupare este semn distinctiv al credinţei creştine.
87. În ce mod Isus Cristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat?
Isus este în mod indivizibil Dumnezeu adevărat şi om adevărat, în unitatea persoanei sale divine. El, Fiul lui Dumnezeu, care este „născut, iar nu creat, de o fiinţă cu Tatăl”, s‑a făcut om adevărat, fratele nostru, fără ca prin aceasta să înceteze să fie Dumnezeu, Domnul nostru.
88. Ce învaţă în acest sens Conciliul din Calcedon (anul 451)?
Conciliul din Calcedon învaţă să mărturisim „un singur şi acelaşi Fiu, Domnul nostru Isus Cristos, el însuşi desăvârşit în dumnezeirea sa şi desăvârşit în omenitatea sa, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, alcătuit dintr‑un suflet raţional şi dintr‑un trup, de o fiinţă cu Tatăl întru dumnezeire şi de o fiinţă cu noi întru omenitate, „asemenea nouă în toate, afară de păcat” (Evr 4,15); născut din Tatăl înainte de veci după dumnezeire şi în aceste vremuri din urmă, pentru noi şi pentru mântuirea noastră, s‑a născut din Fecioara Maria, născătoarea de Dumnezeu, după omenitate”.
89. Cum exprimă Biserica misterul întrupării?
Îl exprimă afirmând că Isus Cristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, cu două naturi, divină şi umană, neamestecate, ci unite în persoana Cuvântului. Pentru aceasta, în omenitatea lui Isus totul – minuni, suferinţă, moarte – trebuie să fie atribuit persoanei sale divine care acţionează prin natura umană asumată.
„Unule‑născut, Fiule şi Cuvânt al lui Dumnezeu, cel care eşti fără de moarte şi ai primit, pentru mântuirea noastră, a te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururi Fecioară Maria... Tu care eşti unul fiind din Sfânta Treime, preamărit împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, mântuieşte‑ne pe noi” (Liturgia bizantină a sfântului Ioan Crisostomul).
Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!
