50. Ce înseamnă că Dumnezeu este atotputernic?

Dumnezeu s‑a revelat ca fiind „Cel Puternic, Cel Viteaz” (Ps 24,8‑10), cel pentru care „nimic nu este cu neputinţă” (Lc 1,37). Atotputernicia sa este universală, tainică şi se manifestă în creaţia lumii din nimic şi a omului din iubire, dar mai ales în întruparea şi în învierea Fiului său, în darul înfierii şi în iertarea păcatelor. Pentru aceasta, Biserica îşi îndreaptă rugăciunea sa către „Dumnezeul atotputernic şi veşnic” („Omnipotens sempiterne Deus…”).

51. De ce este important a afirma: „La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul” (Gen 1,1)?

Deoarece creaţia este fundamentul tuturor planurilor divine de mântuire; manifestă iubirea atotputernică şi înţeleaptă a lui Dumnezeu; este primul pas spre alianţa unicului Dumnezeu cu poporul său; este începutul istoriei mântuirii care culminează în Cristos; este un prim răspuns dat la întrebările fundamentale ale omului cu privire la propria origine şi la propriul sfârşit.

52. Cine a creat lumea?

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt principiul unic şi indivizibil al lumii, chiar dacă opera creaţiei lumii este atribuită în mod deosebit lui Dumnezeu Tatăl.

53. De ce a fost creată lumea?

Lumea a fost creată spre slava lui Dumnezeu, care a voit să manifeste şi să comunice bunătatea, adevărul şi frumuseţea sa. Scopul ultim al creaţiei este ca Dumnezeu, în Cristos, să poată fi „totul în toţi” (1Cor 15,28), spre gloria sa şi fericirea noastră.

„Gloria lui Dumnezeu este omul viu, iar viaţa omului este vederea lui Dumnezeu” (Sfântul Irineu).

54. Cum a creat Dumnezeu universul?

Dumnezeu a creat universul în mod liber, cu înţelepciune şi iubire. Lumea nu este produsul unei necesităţi, al unui destin orb sau al întâmplării. Dumnezeu a creat „din nimic” (ex nihilo – 2Mac 7,28) o lume ordonată şi bună, pe care el o transcende în mod infinit. Dumnezeu păstrează în existenţă creaţia sa şi o susţine, dându‑i capacitatea de a acţiona şi conducând‑o la împlinirea sa, prin Fiul său şi Duhul Sfânt.

55. În ce constă providenţa divină?

Ea constă în dispoziţiile cu care Dumnezeu conduce creaturile sale spre perfecţiunea ultimă, la care el le‑a chemat. Dumnezeu este autorul suveran al planului său. Însă pentru realizarea sa se foloseşte şi de cooperarea creaturilor. În acelaşi timp, el dăruieşte creaturilor demnitatea de a acţiona ele însele, de a fi cauză unele pentru altele.

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!