Ps. 73(74),1-2.Viaţa săracilor tăi, Doamne, să n-o dai uitării niciodată!
De ce, Dumnezeule, ne respingi pentru totdeauna?
Pentru ce s-a aprins mânia ta împotriva turmei păşunii tale?
Adu-ţi aminte de adunarea ta,
pe care ai câştigat-o odinioară,
de tribul pe care l-ai răscumpărat ca moştenire a ta,
de Muntele Sionului, pe care ţi-ai stabilit locuinţa!
Îndreaptă-ţi paşii spre aceste ruine fără sfârşit,
duşmanul a devastat totul în sanctuarul tău!
Asupritorii tăi au scos răgete în mijlocul templului tău.
În locul semnelor noastre, şi le-au pus pe ale lor.
Ca unii ce ridică securea într-un desiş de codru,
aşa au sfărâmat cu lovituri de securi şi de ciocane porţile sale.
Au pus foc sanctuarului;
au pângărit şi au dărâmat
locuinţa numelui tău până la pământ.
Priveşte la alianţa ta,
căci toate colţurile ascunse ale ţării
sunt cuiburi ale violenţei.
Cel asuprit să nu plece umilit de la tine,
cel sărac şi cel sărman să laude al tău nume!
Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!