Trimiterea în misiune
A rămas noua ani la Osma, acolo unde Dumnezeu îl pregătea în taină pentru misiunea sa. Iar ea va veni la el printr-un eveniment fortuit. Superiorul sau, Diego D’azeles, numit episcop de Osma și ales de regele din Castilia pentru o misiune delicată în Danemarca și care avea nevoie de un însoțitor, l-a ales pe Dominic, pe care îl stima mult.
Când s-au oprit la Toulouse, Dominic a fost găzduit la un hangiu catar. Catarii sau albignezii erau organizați într-o veritabilă contra-Biserica. Ei profețeau că binele, de unde provine tot ceea ce este lumină și spirit, se opune răului de unde vine tot ceea ce este materie și întuneric. Pentru a scăpa de rău, spuneau ei, ar trebui să te eliberezi de tot ceea ce are legătură cu trupul, prin ascetism, post, abstinenţă sexuală, abținere de la mâncarea cărnii. Ei credeau în purificarea spiritului prin reincarnări succesive. Această austeritate a vieții nu era cerută decât de la cei „perfecți”, ceilalți membri puteau să trăiască cum voiau și să-și asigure salvarea veșnică primind în momentul morții „Consolamentum.”
El s-a simțit tulburat de compasiunea pentru atâtea suflete rătăcite atât de mizerabil.” Reflexul său nu a fost de a-l condamna, ci de a-l convinge: toată noaptea a discutat cu gazda sa „cu putere și căldură”, precizează Jourdain, iar dimineața l-a convins să revină la credința catolică. Aceasta convertire a fost hotărâtoare pentru Dominic. Şi atunci s-a născut în el gândul care nu îl va părăsi, de a crea un ordin consacrat apărării Bisericii, prin predicare.
NOVENĂ ÎN CINSTEA SF. DOMINIC
Ziua a VII-a
Sfinte Dominic, înflăcărat de zelul apostolic, gândindu-te la lupta care, de-a lungul secolelor, se va dezlănțui împotriva adevărului și a Bisericii, ai dorit să faci astfel încât opera ta să devină veșnică, înființând o familie de apostoli. Te rog să aperi și să faci să crească această creație minunată a inimii tale apostolice. Fă ca fiii tăi să-ți urmeze cu generozitate exemplul eroic și revarsă în toți credincioșii spiritul tău spre gloria Bisericii și a Adevărului.
Slavă Tatălui ...
Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!