Fondarea Ordinului

       Dominic suferea dar continua să predice, împreună cu câțiva însoțitori care l-au urmat. Avea încredere în puterea Evangheliei și a Duhului Sfânt. Iubea prea mult Biserica pentru ca să-i treacă prin minte că s-ar putea despărți de ea: trebuia să fie reconstruită, să i se lege rănile. Cu sprijinul episcopului Foulques, în care găsise un prieten, în 1215 el s-a instalat la Toulouse, capitala ereziei.

       Dominic avea 40 de ani, când Ordinul pe care îl purtase în inimă, în rugăciune și suferință, a avut un început fulgerător.

       În 1215, Providența i-a trimis doi frați, Piere Celani și Thomas, apoi încă patru. Au adoptat același veșmânt ca Dominic și au început să ducă o viaţă comună. Dominic s-a dus la Roma ca să obtina aprobarea Papei pentru acest Ordin nou, consacrat edificarii Bisericii prin predicare.

       Papa Inocenţiu III, din diferite motive datorate contextului epocii, nu dorea un Ordin nou. Dar se spune că a avut un vis care l-a luminat: vedea bazilica din Lateran, gata să cadă, și pe Dominic care susținea pe umerii săi zidurile care se mișcau. Îl cunoștea bine pe Dominic și avea mare încredere în el: și astfel a acceptat fondarea.

       La întoarcerea sa, Dominic și frații săi au ales regula Sfântului Augustin. Aceasta regulă caută să regăsească viaţa Apostolilor, respirând iubirea Evangheliei. Frații reuniți în capitlu, potrivit inspirației lui Dominic, vor preciza mai târziu această regulă, prin constituții. Studiul înlocuia munca manuală practicată în celelalte mănăstiri. S-a hotărât că frații vor trăi din pomeni, va fi, deci, un ordin de cerșetori.

       În anul următor, la 22 decembrie 1216, Ordinul Predicatorilor (frați și surori) era recunoscut oficial de Papa Honorius III.

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!