La Carcassonne, unde își petrece timpul dinaintea Paștelui în post și penitență, nu numai copilașii râd de el, dar toți i se împotrivesc. E singur! Experiența acestui deceniu la Fanjeaux este o adevărată coborâre în infern.

În timp ce continuă să se dedice din tot sufletul predicării, fratele Dominic se gândește la fondarea unui Ordin al Predicatorilor.

Sămânța semănată cu multă suferință la Fanjeaux începe să încolțească. Într-o frumoasă zi din 1215, doi locuitori din Toulouse, domni „distincți și talentați”, depun voturile religioase în mâinile Fratelui Dominic, luându-și angajamentul de a predica și de a trăi în fraternitate, asemenea apostolilor.

Din acest moment, cei care stau împreună cu Fr. Dominic încep să se conformeze obiceiurilor călugărilor. Mai înainte de toate, rugăciunea liturgică și cea personală, postul și împărtășirea bunurilor: aspecte comune vieții preoțești și călugărești.

În afara aspectelor comune vieții preoțești, adică rugăciunea liturgică și cea personală, postul și împărtășirea bunurilor, curând se va adăuga studiul, element nou, care devine parte integrantă a vieții religiose Ordinului Predicatorilor.

Astfel, iată că în aceeași perioadă în care Conciliul al IV-lea din Lateran  încerca să retrezească predicarea și studiul Sfintei Scripturi, Dominic este pe punctul de a-i cere Papei Inocențiu al III-lea aprobarea inițiativei sale.

 Același papă, cu ceva timp în urmă, a manifestat reticență. Se pare că un vis l-a determinat mai apoi, în anul 1216, să accepte și să aprobe Ordinul „care va fi și se va numi al Predicatorilor”: l-a văzut pe Dominic susținând pe umerii săi Bazilica din Lateran care se prăbușea.

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!