Mireasa lui Cristos în pericol
Dominic, ieşind din ţara sa, caracterizată de o credinţă catolică foarte intensă, şi-a dat seama de două mari pericole pe care Biserica le întâlnea în Europa. În Turingia, a putut vedea cu ochii săi distrugerile făcute de trupele auxiliare ale cumanilor, care se aflau la ordinele lui Ottocar al Boemiei; în Linguadoca, în Franţa meridională, populaţia părăsea de acum credinţa părinţilor, pentru a o urma pe acea a albigenzilor şi valdezilor. Şi toate acestea se întâmplau deoarece catolicii, înainte de toate, oamenii Bisericii şi principii, nu trăiau conform evangheliei.
În timpul celei de-a doua călătorii, la întoarcere, în timp ce cei doi trimişi ai regelui o duceau cu ei pe viitoarea regină, aceasta s-a îmbolnăvit şi a murit. Cei doi oameni sfinţi au văzut în aceasta un semn al lui Dumnezeu care le cerea să-şi schimbe planurile. Au trimis la Castilia suita regală şi ei s-au îndreptat spre Roma pentru a cere papei autorizaţia de a merge să predice cumanilor evanghelia.
Inocenţiu al III-lea, preocupat peste măsură de situaţia din Linguadoca, i-a invitat pe aceştia să renunţe la proiectul lor şi să-şi desfăşoare ministerul în această regiune, avându-i alături pe legaţii pontificali. Ei au acceptat, dar misiunea lor nu se arăta a fi deloc uşoară.
Legaţii pontificali erau cistercini, animaţi de bune intenţii, dar luaţi în râs de populaţie: “Iată-i pe cai pe miniştrii unui Dumnezeu care mergea pe jos!” Descurajaţi de insucces, predicatorii pontificali erau pe punctul de a abandona misiunea.
Diego şi Dominic au înţeles cauza acestui insucces şi exigenţele juste care-i determinau pe oameni să se apropie de propunerile albigenzilor şi valdezilor. Între oameni se răspândise nevoia sinceră de a reveni la o viaţă evanghelică mai autentică, pe care n-o mai aflau în structurile Bisericii oficiale, unde clerul înalt era în căutarea bogăţiilor şi clerul de jos era atât de puţin instruit, încât nu era capabil nici măcar să înveţe adevărurile cele mai elementare ale credinţei creştine.
Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!