Inagurarea Centrului Psihopedagogic Logopedic Casa Sfanta Ana -Șcheia

 

 

  

Centru Psihopedagogic Logopedic, pentru copii defavorizați, inaugurat astăzi la Șcheia, Comuna Alexandru I. Cuza din Judetul Iasi. Binecuvântarea a fost făcută de episcopul diecezei din Iasi, Psf. Iosif Păuleț

 

Suntem împreună prin viaţă cu oameni cu care putem învăţa acceptarea, bucuria.Se întâmplă ca unele lecţii de viaţă să fie mai grele- e mare lucru şi să cerem şi să oferim ajutor; bucuria se înmulţeşte şi greul se înjumătăţeşte cu cei de lângă noi.Mulţumim fiecărui om care cu gând, gest, faptă, ştiute sau neştiute, au crescut şi vor mai creşte acest gând al nostru de a face mai bine pe unde suntem. Tot omul poate dărui ce are în inimă.Cu un optimism exagerat sau justificat, fie ca într-un timp ce va fi să ne facem cu ochiul în rai: complici într-o poveste dintre noi şi Dumnezeu.

 

Astăzi  avut loc binecuvântarea Casei Sfintei Ana, Asociatia  Adara, din Șcheia, și totodată, centrul Psihopedagogic Logopedic.Acest centru se adresează celor care vor avea nevoie de servicii psihopedagogice, logopedice, în special în zona noastră, unde nu este posibilitate să ajungă părinții cu copiii la oraș. Acest proiect s-a născut în urma unei donații din partea părinților mei. În 2006, mi s-a propus să primesc ca donație pentru congregația mea această casă, dorindu-și ca în această casă să locuiască surori și să punem acest loc la dispoziția săracilor.

 

Eu locuiesc în acest moment în casă. De profesie sunt psiholog, psihopedagog și logoped.Ofer servicii psihologice azilului din Butea, unde lucrez împreună cu Congregația Surorilor Misionare, din 2019, după moartea părinților.Cu acordul ambelor congregații, Congregația Surorilor Misionare de la Butea și Congregația Surorilor Dominicane am făcut o scrisoare de misiune, lucrând în misiune intercongregațională pentru zona Butea, Șcheia și satele dimprejur. Am început să lucrez la azil la Butea ca psiholog. Încet, încet  am descoperit că în zonă este nevoie și de logopedie, pentru că am descoperit foarte mulți copii cu nevoie.

 

Am început să merg pe la  satele de langa mine, Săbăoani, Iugani, Nisiportesti, Răchiteni și orașul Roman, chiar am avut copii. Am dedus că și în zona noastră ar fi nevoie de un cabinet legat de psihopedagogie specială, logopedie, pentru că în acest domeniu se pot  ajuta copiii și cei care au probleme cu atenția care sunt mai înceți de a învăța, care au dificultatea de a vorbi, de a corecta emoțiile multe, cu care părinții nu ar putea să ajungă la oraș. În primul rând, este problema transportului, ca noi aici ne deplasăm greu.

 

Trebuie să se ducă la Iași, la Roman sau Pașcani, să plece dimineața și să se întoarcă seara .Descoperind această necesitate s-a discutat în comunitate cu surorile și apoi am început să ne gândim cum putem să dăm forma unei case unde a locuit o familie cu 9 copii, să o transformăm într-un centru psihopedagogic.Tot o casă pentru copiii, cu nevoi speciale, care au poate mai multă nevoie ca cei care nu au probleme și atunci am început acest proiect încet, încet.

 

Multe dintre materialele de construcție au fost luate pe datorie, și oameni cu suflet mare au întins o mână de ajutor, și prin donații, pentru ca acest centru să fie finalizat . Printre ei se numără și Gabriela Ghercă, director al Școlilor din Mircești și Iugani, membri ”ASOCIATIEI ADARA ”care și-au adus contribuția la acest amplu proiect.

 

Toți copiii din comuna A.I.Cuza vor benefia gratuit de serviciile asociației, iar cei din localitățile învecinate vor avea un tarif redus.Un copil cu o dezvoltare armonioasă e un copil sociabil și cu încredere în sine.  Persoanele care se confruntă cu tulburări de limbaj întâmpină dificultăți în relaționarea cu cei din jur, sunt marginalizate sau devin victime ale bullying-ului. Aceste tulburări au efecte negative și asupra procesului de învățare.

 

Majoritatea părinților nu își permit acoperirea costurilor cu plata ședințelor în mediul privat. Sora Victoria, care este o emblemă a ajutorului și a binelui, ne-a declarat că încearcă să caute persoane dispuse să ajute acești copii, prin orice fel de donații. Cine dorește să întindă o  mână de ajutor o poate face la Asociația Adara sau la sediul ei, în localitatea Șcheia.

 

 

Haruri si binecuvantari tuturor cititorilor!

 

 

 

 

_Inapoi







Copyright © Casa Sf Ana | Email: casasfantaana@gmail.com | Adresa: Casa Sf. Ana; Strada Principala; Nr.97; Sat. Scheia; Com. Al. I. Cuza; Judetul Iasi. Cod 707007