Luna Mai, lună dedicată Sfantului Rozar

 

În toate parohiile din  biserica Universală, luna Mai este dedicată devoțiunii mariane, în special prin recitarea Sfântului Rozariu și invocarea Maicii Domnului în diferite forme, așa cum a transmis tradiția populară.

 

Invocarea Maicii Domnului este o necesitate resimțită cu o deosebită urgență în aceste vremuri dificile pe care le trăim. Papa Francisc ne-a reamintit acest lucru de mai multe ori, subliniind importanța de a ne întoarce spre Maria în momentele dificile. O chemare caldă și afectuoasă de a redescoperi frumusețea de a ne ruga Rozariul acasă. Ne putem ruga împreună sau personal, dar fără a pierde niciodată din vedere singurul ingredient cu adevărat indispensabil: simplitatea.

 

Primele practici devoționale, legate într-un fel sau altul de luna mai, datează din secolul al XVI-lea. În special la Roma, sfântul Filip Neri i-a învățat pe tinerii săi să înconjoare imaginea Maicii Domnului cu flori și să îi cânte laude. Pe măsură ce anii au trecut, s-au dezvoltat ritualuri populare mai simple, alimentate de rugăciuni în care se cântau litanii, iar statuile mariane erau încoronate cu flori. 

 

„Suntem cu toții bucuroși că beatificarea lui Ioan Paul al II-lea are loc în prima zi a lunii mariane, sub privirea maternă a celei care, cu credința ei, a susținut credința apostolilor și susține continuu credința succesorilor lor, în special a celor care sunt chemați să se așeze pe scaunul lui Petru”.

 

Fecioara Maria, atunci când i-a apărut Sfântului Dominic Guzman, în Spania i-a vorbit de la început despre Rozariu ca și o armă spirituală. Sfântul Dominic a înființat ordinul dominican, nume care provine din latină și înseamnă câinii Domnului, cu misiunea de a răspândi rugăciunea Rozariului în întreaga lume. De-a lungul secolelor, 

 

Haruri și binecuvantari tuturor cititorilor!

_Inapoi







Copyright © Casa Sf Ana | Email: casasfantaana@gmail.com | Adresa: Casa Sf. Ana; Strada Principala; Nr.97; Sat. Scheia; Com. Al. I. Cuza; Judetul Iasi. Cod 707007