O inimă de "reparat"

Inima lui Isus. Greu să ne imaginăm că este inima lui Dumnezeu; nu avem facultăţi naturale care să poată pătrunde însemnătatea şi misterul ei. Dacă ne uităm bine, mai mult decât a o cunoaşte, noi re-cunoaştem inima lui Dumnezeu în activitatea lui Isus, în existenţa sa pământească şi în întruparea sa omenească. În Isus este revelată originalitatea prototipică a inimii lui Dumnezeu. În fond, toate Evangheliile sunt dezvăluirea inimii iubitoare a lui Dumnezeu. Însuşi Isus, într-un soi de cardiognoză despre sine, va spune: "Nimeni nu are o iubire mai mare decât a mea" (cf. In 15,13). Ca şi cum ar spune: nu este dată altei inimi umane să se poată măsura sau compara cu inima lui Dumnezeu.

Inima pe care Sfânta Margareta Maria Alacoque "a văzut-o", profetic, în timp ce adora Euharistia, nu lasă spaţiu la sugestii interpretative: este o inimă înflăcărată, înconjurată de o coroană de spini, sfâşiată de o rană şi cu o cruce plantată deasupra. O inimă care suferă, care se aseamănă cu a noastră şi care, ca a noastră, plânge multele necorespunderi de iubire, acelea pe care viaţa ni le rezervă, adesea însoţite de nerecunoştinţa persoanelor mai apropiate, dragi, cu care împărtăşim timp şi spaţii. Aşadar, o inimă umană, şi totuşi divină, o inimă care revelează valoarea mântuitoare a suferinţei, a unei iubiri care nu încetează să fie divină, chiar şi atunci când este răstignită şi făcută neputincioasă de ofensele primite şi îndurate.

Merită de amintit că, arătând inima sa, Isus îi cerea sfintei să "repare". Şi lui Francisc de Assisi Isus i-a cerut să "repare Biserica". Astăzi, Papa Francisc le cere tuturor oamenilor de bunăvoinţă să "repare inima" instituţiilor umane, bolnave de egolatrie şi anesteziate în faţa răului care, ca o molie, le corodează şi le consumă înăuntru.

"A repara". Aşadar, a reface. A reface creştine relaţiile noastre, creştine aspiraţiile noastre, elanurile noastre de împărtăşire, stilurile noastre de viaţă, orizonturile noastre viitoare.

"A repara". Cuvânt care impune oboseala şi umilinţa de a reîncepe să iubim tot ceea ce nu este iubit, care interpelează o nouă angajare spirituală şi culturală, pentru a ţese din nou firele rupte ale unei pânze care nu mai are în iubire singura, adevărata "legătură socială", care ţine în picioare istoria.

"A repara". Cuvânt care impune un nou elan de credinţă, într-o perioadă care pare să fi contrapus "flăcărilor de foc", purificator al inimii lui Isus, focurile de artificii ale unei amoralităţi nesăbuite, care răspândeşte răul mai mic ca bine comun acceptabil, care potabilizează răul şi otrăveşte binele; sau focurile războinice ale armelor care ucid, din care nu va putea fi generată vreodată viaţă, acea viaţă bună şi dreaptă care lipseşte în fiecare colţ bogat şi sărac al lumii.

Inima lui Isus cere adoratori, adică bărbaţi şi femei capabili de interioritate, de rugăciune ca o credinţă interiorizată, de tăcere, de viziune, cere agenţi de milostivire, care nu permit iubirii să piardă "măsura nemăsurată".Privind la această inimă, fiecare dintre noi poate spune cu adevărat: "eu valorez cât valorează inima mea", în special dacă este lipsită de iubirea de oferire, de iubirea de prietenie, de iubirea de dăruire, de iubirea de slujire?   Astăzi ne este dat să "reparăm", pornind de la inima noastră.

                                                                              Haruri și binecuvantarii tuturor cititorilor!